Despre Noi

Despre Noi

 

Anii ’70 au reprezentat pentru chinologie anii de standardizare, omologare şi catalogare a diferitelor rase pentru a deveni utilitare.

Începând cu anii ’80 s-a pus accent pe formarea câinilor în diferite specialităţi şi subspecialităţi. În perioada 1984 –1986, la cererea MAPN – Apărarea Civilă şi Salvamont România, s-a început, într-un cadru organizat şi recunoscut de stat, formarea la Craiova a primelor echipe civile din România, cu câini de catastrofe şi câini pentru avalanşă.

In martie 1984, la Craiova, se recunoaste oficial in Romania,  prima formatiune ALA canina de salvare, formata din patru ciobanesti germani cu 4 conductori, toti din Craiova.

Datorită fenomenelor şi a calamităţilor naturale care s-au accentuat foarte mult pe toate meridianele lumii, în anii ’90 s-a pus problema chinotehnică de a se realiza o specialitate canină care să vină nu în sprijinul unei singure persoane ci societatii civile.

 

In anul 1994, Centrul de la Craiova, a implementat in Romania, bazele specialităţii „CÂINE DE SALVARE” (câine care să caute si sa salveze orice supravieţuitor de sub dărâmături, de pe orice teren accidentat şi inundaţii, din avalanse si din apa)  după regulamentele internaţionale de lucru pentru câinii de căutare – salvare ale IRO si FCI, şi normele internaţionale de emergenţă.

Din 1996 devine Asociatia Centrul de Educare Canina România (CdECRo) – cu rol de Centrul Pilot National de Formare si Coordonare al Câinilor de Salvare si al voluntarilor canini de emergenta.

Este asociatie non profit, non guvernamentala, în interesul serviciului comunitar, respectând regulamentele AChR – Asociatiei Chinologice Române – membra a Federatiei Chinolgice Internationale, precum si regulamentele IRO Organizatia Internationale a Câinilor de Salvare,.

 

Din anul 1996 este invitat în acţiuni reale şi activităţi de emergenţă şi căutare-salvare naţionale şi internaţionale , alaturi de parteneri precum Protectia Civila, ANSMR, ASVSU etc.

Din anul 2000 este membru si reprezentantul României la IRO (Organizaţia Internaţională a Câinilor de Salvare).

 

Din anul 2008 devine Centrul National de Educare Canina – CNEC.

In perioada 2009 – 2014 este membru al CNCG , membru AChR

 

Din anul 2015, CNEC devine membru al AChR, membra a FCI

 

Azi este membru, partener sau colaborator al mai multor organizaţii naţionale şi internaţionale chinologice, de salvare, medicale, educationale si promovare, de tineret.

 

 

 Pe plan national

Membrii CNEC au fost invitaţi in peste60 de exerciţii si demonstraţii de căutare – salvare nationale si internationale. Dintre ele amintim : ”Govora 1996” si ”Govora 2000”, ”Oltenia 99”, ”Bucur 99”, ”Dunărea 2000 ” la Turnu Măgurele; ”Doljchim – 2002 – 2005, 2007”,   ”Elpreco”, Exerciţii de Alarmare Publica ale diferitelor municipii – in perioada 1996 – 2014;  , ”Bucur 2001” , ”Axiopolis” , ”Arpechim 2002”, ”Bucur 2002” , Exercitiul International NATO-Brasov 2002, Red Cross 2003, Red 2012, ”DAEWOO 2003”, ”World Trade Center Bucureşti” – in anii 2003 si in 2004, ”Oltenia 2003”,  Oltenia- Craiova – 2004 – 2014, ”M-D-M  2004 – 2014”, ”Elpreco”, ”Doljchim” etc.

In competitiile chinologice am obtinut:

Campioni Nationali IPO-R si IPO-RM, in perioada 2005 – 2007,  2009 – 2016,

Campion National ACHR la IPO-R, in anii 2011 – 2015

Castigatori ai Cupei „Mont-Delt-Mar”: 2004-2006, 2010 – 2015

In perioada 2010 – 2016, Echipa nationala a Romaniei  la IPO-R este formata in proportie de 90 % din membrii CNEC.

A participat activ in multiple cazuri reale de cautare-salvare a unor turisti din muntii Parang si Bucegi , precum si la cautarea unor persoane disparute din jud. Hunedoara , Dolj, Tulcea, Constanta  Gorj.

Participant in actiunile de cautare salvare , in cazul inundatiilor din vara anului 2005 si primavara 2006, din Moldova si Oltenia.

A fost prima scoala din Romania , care a  prezentat oficial ,  numere de dresaj cu caini Ciobanesti Romanesti  in fata Comisiei de standarde FCI , condusa de Jean Maurice Paschould.

In perioada 1994 – 2016 a organizat si a participat la peste 50 de Stagii, Training-uri, Workshop-uri de salvare (SAR ), psihologie caina si terapie asistata cu animale (TAA).

In perioada 1994 – 2016 a participat la multiple expozitii si selectii ale AChR si FCI, unde exemplarele, mai multor rase si varietati, ale membrilor nostri au obtinut calificativele: CACJ,CAC, CACV, CACIB, RCACIB, BF, BM etc.

In anul 2016 CNEC primeste „Medalia de aur AChR” din partea Asociatiei Chinologice Romane.

Pe plan international 

a fost prezent la cele mai înalte competitii chinologice internationale:

  • Trei Campionate Internationale de Evaluare a Câinilor de Salvare (RH si SAR) – unde de fiecare data a obtinut calificarea la campionatul european si mondial;
  • Patru Campionate Internationale ale Câinilor de Salvare -„Mission Test”;
  • Trei Campionate Mondiale ale Câinilor de Salvare;
  • În anul 2001, în urma examenului international de evaluare al FEMA/USA (Federatia Americana pentru Managementul Dezastrelor), liderul Liviu Ionescu si echipa canina au obtinut dreptul de participare în cazuri reale internationale.
  • Centrul National de Educare Canina România este nominalizat de doua ori la la Congresele Mondiale: „IRO-10 ani” din Praga aprilie 2003, precum si în cartea realizata de IRO si FCI „IRO 1993–2003”, respectiv in Franta in 2013, pentru activitatea deosebita în specialitatea canina de cautare-salvare.
  • La misiunea internationala NATO „Îmblânzirea Dragonului”, antrenorul nationalei romane, Liviu IONESCU a obtinut de la secretarul NATO „Diploma pentru merite deosebite”, iar câinele sau AVA–diploma „Câine de salvare – NATO” .
  • Performantele câinilor din Craiova au facut obiectul unui reportaj transmis de CNN, iar televiziunea italiana RAI UNO a realizat un reportaj despre chinologia româna prezentându-l pe Liviu Ionescu si Centrul de Educare Canina ca fiind „ambasadorul chinologiei utilitare române”.
  • În perioada 1996–2016 a reprezentat cu succes România la multiple exercitii EARDC si UE, precum si la multiple examene de lucru si competitii canine organizate de IRO si FCI.

Cutremurele din Turcia si Iran, situatiile de urgenta din Croatia, actiunile umanitare si de cautare-salvare din Turcia si Grecia sunt doar câteva din misiunile internationale la care Centrul din Craiova a participat.

 

In anul 2008, Delegatia CNEC formata din 8 persoane, a fost invitata de IRO sa participe la Campionatul Mondial al cainilor de salvare 2008 din Croatia , la un training de specializare, unde a realizat o buna imagine si un lobby international in vedere organizarii celei de-a 15-a editii a CM IRO, ce va avea loc la Craiova – RO, si a evenimentelor mondiale urmatoare.

  • in anul 2012 la prima participare la un Campionat Mondial al FCI de Salvare, pe echipe, a obtinut locul 9, sectiunea FL,
  • in anul 2014, la Campionatul Mondial al FCI de Salvare pe echipe, ”4th FCI WCH 2014”s-a clasat pe LOCUL 2, sectiunea Top,
  • in anul 2016, la Campionatul Mondial al FCI de Salvare pe echipe, ”5th FCI WCH 2016”s-a clasat pe LOCUL 2, sectiunea Top, singura tara care isi pastreaza pozitia pe podium.

 

Este singurul club canin din Romania care a realizat si organizeaza, cele mai importante evenimente chinologice mondiale :

  • Campionatul Mondial al IRO al Cainilor de Salvare – Craiova , 2009
  • Congresul mondial chinologic ”IRO Symposium 2013”, Bucuresti
  • Campionatul International de Misiuni al Echipelor Canine de Salvare ”IRO ITC 2015” Craiova
  • Campionatul Mondial al FCI de Salvare, pe echipe – ”FCI WCH of Rescue Dog Teams” , Craiova 2016

 

Astfel CNEC – Centrul National de Educare Canina devine cel mai titrat club canin din chinologia română utilitară.

 

 Activitati educationale

Din anul 2001 Centrul din Craiova deruleaza proiecte nationale educationale pentru copiii, respectiv câinii de terapie si câinii ghizi pentru persoane cu dizabilitati, conform normelor internationale.

Împreuna cu FRPCA ( Federatia Romana pentru Protectia si Controlul Animalelor) a realizat un proiect  de formarea câinilor comunitari pentru integrarea acestora în familie.

Din 1996 a realizat multiple stagii de selectie si pregatire chinologice, programe si proiecte chinotehnice nationale si internationale.

In perioada 2002 – 2016 a realizat 4 proiecte educationale cu si pentru copii prescolari si scolari dar si pentru copii cu dizabilitati, atit cu fundatii de profil cit si cu scolile si gradinitele din judetul Dolj. (World Vision International, Scolile speciale, Sf. Mina si Sf. Vasile, Gradinita nr 45 etc.)